Pelerinaj de studiu la Roma

















































Nu pot considera pelerinajul din cetatea Romei a fi o reușită care să depășească pelerinajele anterioare întrucât nu am avut experiența acestora, însă pentru mine, e cert faptul că vizita în orașul Sf. Ap. Petru și Pavel a fost de un real folos duhovnicesc. Suita de catedrale impozante (și nu numai!) mi-a întărit convingerea că „Orașul celor șapte coline”  reprezintă  un important pol al creștinismului.
Nu aș putea descrie sentimentele dobândite acolo, deoarece mi-ar trebui o carte întreagă. Ceea ce aș putea spune e că acestea au rezonanțe profunde în semnificația istorică a locului. Înțelesurile locului ne-au fost facilitate de către pr. Hrisostom, părinte ce ne-a îndrumat tot timpul la meditație și rugăciune.
Consider că momentul de maximă trăire duhovnicească a fost reprezentat de săvărșirea Sf. Liturghii pe locul Catacombelor Romane, putând astfel pătrunde, pe cât a fost cu putință în aerul creștinismului primar, atunci când pe jerfa și mărturia primilor creștini a fost clădită credința noastră. Inițial am dezaprobat oboseala acumulată la sfârșitul unei zile, dar pe parcurs am înțeles că jertfelnicia reprezintă o componentă importantă a unui pelerinaj, astfel încât perspectiva unui nou pelerinaj mă încântă.
Aș dori să mulțumesc părintelui Hrisostom și colegilor pentru oportunitatea de a participa la acest pelerinaj. Doamne ajută!
                                     

                                                   Bozariu Silviu, student anul IV









Pelerinaj în „Cetatea eternă” a lumii. Artă şi  cultură, spiritualitate şi bogăţie, oameni şi locuri, antichitate, renaştere şi modernitate, „trup sfânt” al istoriei, toate le-am întâlnit la Roma, unul dintre cele mai vizitate locuri din lume. M-am simţit copleşit de măreţia acestui oraş încă din primele clipe în care am pătruns spre cunoaşterea şi descoperirea lui. Poate că cel mai interesant sentiment a fost cel în care am reuşit să înţeleg mai bine sufletul unui artist care a demonstrat că prin artă se poate rămâne veşnic în memoria umanităţii, Capela Sixtină fiind impresionantă, dar fără nădejdea învierii. Sentimentul vieţii veşnice fiind trăit mai intens în locul unde primii creştini trăiau şi mureau, cu speranţă şi nădejde în mila şi ajutorul veşnicului Dumnezeu.
Mulţumesc din inimă organizatorilor şi tuturor participanţilor la acest pelerinaj, Părintelui Hrisostom pentru bogăţia de informaţii, pe care, personal, le voi păstra în memoria şi sufletul meu de fiecare dată când mă voi gândi cu drag la Roma.
                                             
                                                     
  Piştea Bogdan Ionel, Doctorand, anul II



 


            Pornind spre Cetatea Eternă, mintea mea începea să-și formeze o idee și totodată o imagine cu locurile pe care le voi vizita. Odată ajuns, însă, tot ceea ce imaginația a construit pe parcursul celor două ore de zbor s-a risipit, căci tabloul meu nu se ridica la înălțimea capodoperei creștine reprezentată de monumentele religioase (catacombele) și bisericile creștine pe care urma să le vizitez.
            Aflat în fața lor, impactul vizual a fost puternic și singura întrebare ce-mi apărea repetitiv în minte, era: Cum, niște oameni, au reușit să construiască așa ceva? Răspunsul mi-a venit     într-un târziu: Aici, e mâna omului ghidată de mâiestria și înțelepciunea lui Dumnezeu.
 Crezând că imaginea monumentelor a fost singura care m-a uimit, într-un mod necunoscut de mine până atunci, am fost surprins să constat, că intrând în acele locuri, simțeam cum mă învăluie istoria și cum eu însumi intram în istorie. A fost un sentiment pe care l-am simțit în mod fizic, o bucurie și o emoție care îmi crea o stare de incertitudine: nu știam dacă să zâmbesc sau să plâng. Această senzație puternică am simțit-o cu precădere în Catedrala Sfântului Apostol Pavel, în față căreia se ridica măreț trupul de marmură al acestuia. Îndreptându-mă spre biserică, mă gândeam cum voi sta în fața Sfântului Apostol, ce îi voi spune, cum mă voi ruga, oare imi va primi rugăciunea, însă, odată ajuns în fața mormântului său, am încremenit asemenea unei statui. Nu am putut să gândesc, nu am putut să-mi formulez rugăciunea și nu am putut să-i cer nimic, așa cum îmi pusesem în minte, căci vâzând lanțurile ce stăteau deasupra mormântului său, am înțeles că întâi de toate trebuie să mă smeresc și apoi să-mi plec genunchi la rugăciune. Fără să cer nimic, Sfântul Apostol Pavel mi-a dat mult, mi-a dat exemplul său de smerenie și jertfă pentru Hristos și Evanghelie. Am simțit în acea zi, ca am intrat în biserica sa ca un turist și am iești ca un pelerin. Imaginea mormântului său, mă schimbase, mă simțeam asemenea creștinilor din vechime care mergeau în catacombe să se închine martirilor și să-l slăvească pe Dumnezeu.
Din acel moment, am continuat drumul meu alături de colegi ca  un adevărat pelerin, vâzând dincolo de zidurile bisericilor, căci nu mai priveam cu ochii ci cu sufletul.

                                                                 
Paval Petru, Masterand anul II




Via appia – calea sfinţilor

“Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre.”


Pelerinajul la locurile sfinte din “cetatea eternă” constituie o veritabilă lecţie de istorie creştină, dar şi un intens popas duhovnicesc care înnobilează sufletul fiecărui participant.
Cu smerenie şi emotie păstrez în suflet momentul înălţător al Sfintei Liturghii care s-a săvârşit ca odinioară, pe mormintele martirilor de pe Via appia – numită Regina drumurilor, care prin sângele martirilor a devenit calea sfinţilor prin excelenţă.
Loc de înmormântare şi de întâlnire pentru creştinii primelor veacuri, catacombele sunt pentru creştinii de astăzi loc de aducere aminte a timpurilor de prigoană şi de jertfă, dar şi loc de rugăciune către sfinţii martiri înmormântaţi aici - unii mai cunoscuţi, alţii mai puţin cunoscuţi - toţi însă bineplăcuţi lui Dumnezeu pentru jertfa lor supremă, toţi mijlocitori pentru noi, creştinii din toate timpurile.
Doresc să multumesc Preacuviosului Parinte Arhimandrit Hrisostom pentru dragostea cu care ne-a înconjurat precum şi pentru informaţiile preţioase pe care ni le-a expus cu măiestrie.  Sunt onorat că am făcut parte din acest grup al pelerinilor teologi şi pe această cale ţin să le mulţumesc celor care au făcut posibil pelerinajul nostru.
                   
       
       Mihalache Gheorghe, Masterand anul I




Pelerinajul la Roma. O experiență de-a dreptul copleșitoare ce personal m-a marcat, atât datorită binecuvântării pe care am avut-o de a putea vedea și de a mă putea ruga împreună cu Părintele Hrisostom și cu un grup de colegi pelerini, la mormintele celor doi mari Apostoli care au fost Sfintii Petru și Pavel, cât și datorită trăirilor stârnite în mine de vederea unei considerabile părți a cintitei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul. Dacă la acestea mai adaug și încântarea vizuală stârnită de vederea la aproape orice colț a unor vestigii de cultură și civilizație, cât și încântarea auditivă stârnită la prezentarea în detaliu a vestigiilor observate,  de  către nimeni altul decât Părintele Hrisostom ce și-a asumat pe toată durata pelerinajului misia de ghid, aș putea spune că pelerinajul a fost unul model, punct de referință dacă vreți sau standard. Vreau să mulțumesc pe această cale Părintelui pentru răbdarea, bunăvoința și dărnicia de care a dat dovadă în a ne împărtăși din tolba parcă fără ”fund” a cunoștiințelor sale încă odată și sper să ne mai ofere o astfel de ocazie și altă dată. De asemenea transmit mulțumiri pe această cale și colegului nostru Carcea Andrei pentru interesul pe care l-a manifestat în organizarea acestui pelerinaj și pentru atenția acordată detaliilor, subliniind pe această cale și faptul că Părintele împreună cu Andrei formează o echipă fantastică în organizarea unor asemenea evenimente. Îmi pare rău că nu vă pot împărtăși mai mult din experiența dobândită în urma acestui pelerinaj, însă atât vă pot spune că îmi doresc ca și voi să trăiți o asemenea experiență alături de niște oameni deosebiți ca Părintele, colegii și Părintele Diacon Hoarște Daniel și părintele greco-catolic Claudiu pe care i-am întâlnit acolo.

Bozieanu Alexandru-Mircea, Masterand anul II





Cu ajutorul si cu purtarea de grija a lui Dumnezeu, la initiativa parintelui arhimandrit Hrisostom Radasanu si a bunului nostru prieten si coleg, Andrei Carcea, carora le multumesc din suflet, am purces cu nadejde si cu intensitate sufleteasca la drum spre eterna Roma. 
N-am crezut ca imi va fi dat vreodata sa pot ingenunchea atat de aproape de mormantul Sfantului Apostol Petru si de cel al Sfantului Apostol Pavel.
Aflandu-ma in fata lemnului Sfintei Cruci, a cuielor, a spinilor, m-am recunoscut pe mine insumi a fi unul din cei care L-au batjocorit si L-au chinuit pe Hristos, prin fiecare pacat infaptuit de mine in viata. Am respirat timp de cateva zile harul minunatelor locuri unde primii crestini au trait si marturisit credinta prin mucenicie. Multumirea sufleteasca si incarcatura duhovniceasca a fost una enorma in ciuda oboselii fizice care nu a inlaturat bucuria de a fi PELERIN. Slava lui Dumnezeu pentru toate !


Carbune Alexandru, student anul IV





Un grup ales, conduși de un om binecuvântat și înzestrat de Dumnezeu cu nenumărate daruri, ce am reușit să facem din această întâlnire, din această comunicare întru comuniune, din acest pelerinaj, ocazia unei rugăciuni neîncetate. Am trăit în patru zile momente memorabile și pline de emoții alături de prieteni minunați. Totul mi-a plăcut, însă momentul cel mai frumos l-a reprezentat Sfânta Liturghie săvârșită în Antimisul catacombelor, probabil cea mai impresionantă slujbă înălțată lui Dumnezeu din viața noastră. Vă mulțumesc din suflet pentru acest prilej.


Pistea Gabriel, student anul IV




Nu credeam ca este posibil asa de curand, dar s-a intamplat: pelerinaj la locurile sfinte din Roma. Cu ajutorul Lui Dumnezeu, care a lucrat prin niste oameni minunati (pr. Hrisostom, pr. Daniel si pr. Claudiu), am trait bucuria materializarii unei dorinte vechi si nestavilite: sa ajung la mormintele sfintilor mei ocrotitori, Sfintilor Apostoli Petru (basilica San Pietro - Vatican) si Pavel (basilica San Paolo Fuori le Mura). Faptul de a ma gasi aproape de moastele celor 2 propovaduitori ai Evangheliei Lui Hristos, rugaciunile aduse acestor Sf. Apostoli si martirilor ingropati in catacombele Sf. Calixt, mi-au umplut sufletul de o pace sufleteasca, de o bucurie enorma, care nici acum nu mi le pot explica. Cred ca fiecare dintre colegi a fost cuprins de o astfel de traire sufleteasca. Multumesc enorm de mult parintilor pentru organizarea acestui pelerinaj, si in special parintelui Hrisostom, care a rupt din putinul timp liber de care dispune si o bucatica pentru noi, studentii.


Sturzu Gheorghita, Masterand anul II





Încă sunt copleșit de tot ceea ce s-a întâmplat în cele 3 zile de pelerinaj la Roma... Am trăit momente minunate alături de grupul pe care l-am întâlnit, facându-mi noi  prieteni si mergând în locuri cu o încărcătură spirituală pătrunzătoare căci participând la laudele aduse Sfinților Apostoli Petru și Pavel culminând cu Sfânta Liturghie oficiată deasupra mormintelor primilor sfinți martiri și creștini întru Hristos totul a părut mirific.
Toată stima și recunoștinta celor ce s-au implicat în acest pelerinaj !!!


Tanasa Iustin, Masterand anul II




S-a spus odinioară că “toate drumurile duc la Roma”. Pe rând: centru politic, cultural, altar de jertfă al martirilor, cetate eternă, (pentru protestanţi „locuinţa fiarei roşii”) Roma ne-a primit şi pe noi cu braţele deschise şi ne-a destăinuit din minunile sale.
Veniţi din Orientul creştin, vorbind dulcea fiică a limbii latine, simţindu-ne europeni, gândind  şi trăind ortodox am străbătut urbea şi ne-am bucurat cu bucuria copiilor care descoperă ceva nou şi uimitor. Fiorul mormintelor Apostolilor, a catacombelor unde se adunau sfinţii, evlavia închinării înaintea Sfintei cruci sau înaintea icoanei celei nefăcute de mână a Maicii Domnului ne-au înălţat mai aproape de Cer cu bucuria de a nu fi singuri.
A fost ca un vis, ca un joc plăcut. Fiecare - înger pentru celălalt. 20 de persoane au rezonat unanim pe coordonatele aceluiaşi cântec – cântecul „Gurii de Aur” care ne-a călăuzit, de-a dezlegat din taine, ne-a fost părinte, tată şi prieten. Nu numai Roma s-a descoperit nouă ci şi noi ei. O ceată de „îngeri”, un grup de „vorbitori cu Dumnezeu”…aceasta am fost şi noi pe străzile Romei. Bucură-te cetate minunată care pe cei buni cu şi mai mult bine îi dăruieşti.  Frumoasă cetate, îţi mulţumesc!

Cucu Adrian-Marian, Secretar Sef al Facultatii de Teologie Ortodoxa D. Staniloae Iasi


























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu